Concurs pe teme legate de persoane cu dizabilităţi
155 de persoane au intrat în concursul lansat de Ambasada Marii Britanii, pe teme legate de persoanele cu dizabilităţi, în perioada 17 martie – 20 aprilie. Participanţii au propus soluții pentru integrarea socială a acestor persoane în România. Realizarea unor parteneriate viabile între Guvernul român, ONG-uri, companii şi instituţii private în vederea unei mai bune încadrări pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi; Adaptarea mijloacelor de transport în comun pentru necesităţile persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, precum şi dotarea tuturor staţiilor de metrou din Bucureşti cu rampe sau lifturi; Organizarea unor evenimente (sportive, culturale, verzi etc.) în cadrul cărora tinerii şi copiii să poată interacţiona cu persoanele cu dizabilităţi. Aceasta va facilita înţelegerea problemelor acestor persoane de către generaţia tânără şi va contribui la diminuarea discriminării. END: 20 aprilie 2009 Răspundeţi la întrebările de mai jos şi aveţi şansa de a câştiga unul dintre cele trei premii oferite de Ambasada britanică: Premiul I: Un netbook (mini-laptop) Premiul II: O ramă foto digitală Premiul III: Dicţionare de limbă engleză/cărţi despre Marea Britanie. Vă rugăm să completaţi câmpurile Nume, E-Mail, Telefon, pentru a fi contactaţi dacă vă număraţi printre câştigători. Vă rugăm să citiţi Termeni şi condiţii (doc, 35KB) înainte de a intra în concurs.
Câştigătorii concursului sunt:
Emanuela Ban – premiul I, un Netbook Acer;
Cristina Gabriela Tirlie – premiul II, o ramă foto digitală;
Irina Ştefania Istrate – premiul III, dicţionare de limbă engleză/cărţi despre Marea Britanie.
Printre modalităţile de sprijinire a integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi, propuse de participanţi, se numără:
Organizarea unor campanii de informare a publicului larg cu privire la problemele, dar şi la reuşitele persoanelor cu dizabilităţi;
Vezi mai jos detaliile concursului
START: 17 martie 2009
http://unstats.un.org/unsd/demographic/sconcerns/disability/
http://www.legestart.ro/Lege-nr-448-din-2006-(MjE5NjEw).htm
http://www.omniglot.com/writing/
http://www.worldtravelguide.net/appendices/4/appendix/Facilities-for-Disabled-Travellers.html
Aceste link-uri vă direcţionează către website-uri care nu aparţin Ministerului britanic de Externe, prin urmare nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Guvernului de la Londra.
Ultima zi a concursului este 20 aprilie 2009, inclusiv. Câştigătorii for fi anunţaţi la începutul lunii mai.
Dacă aveţi întrebări cu privire la concurs, scrieţi la pressbrit@ines.ro.
Succes!